HOMEOPATIA

 Homeopatia a început să fie folosită cu secole în urmă ca formă principală de tratament, iar în zilele noastre este utilizată ca o formă complementară de tratament. Se spune că homeopatia vindecă pacienții atât din punct de vedere fizic, cât și mental și emoțional, lucru pe care nu îl întâlnim în cazul medicamentelor clasice. Organizația Mondială a Sănătății estimează că anual, peste 500 de milioane de oameni apelează la remedii homeopatice.

Homeopatia

Ce este homeopatia?

Multe persoane se întreabă ce este homeopatia, ce înseamnă ea și cum funcționează. Medicii definesc homeopatia ca o metodă științifică de tratament medical care nu face altceva decât să stimuleze tendința naturală de vindecare a organismului. Medicamentele folosite în tratamentele homeopatice sunt lipsite de toxicitate, fiind preparate doar din substanțe de origine minerală, vegetală sau animală.

Bazele homeopatiei au fost puse de un medic german (Christian Samuel Hahnemann), care în 1796 a vorbit pentru prima dată despre principiul similitudinii. Mai exact, se spune că acea substanță care determină anumite simptome atunci când este administrată unui om sănătos, va vindeca simptomele similare întâlnite la un om bolnav. Homeopatia a început să fie folosită din ce în ce mai mult pe plan mondial, mai ales de bolnavii care suferă de afecțiuni incurabile și care își pun toate speranțele în remedii homeopate. În România, homeopatia este recunoscută de către Ministerul Sănătății și ea poate fi practicată doar de medici care au o pregătire postuniversitară de specialitate.

Obiectivul remediilor homeopatice nu este acela de a vindeca numai o suferință fizică, ci și una psihică sau emoțională. După cum spuneam, homeopatia stimulează procesul de autovindecare al corpului la toate nivelurile. Medicii homeopați prescriu tratamente homeopate în funcție de caracteristicile pacientului, personalitatea sa, modul în care se mișcă, în care vorbește, dar și pe baza afecțiunilor mai vechi. Spre exemplu, chiar dacă doi pacienți suferă de aceeași boală și manifestă exact aceleași simptome, ei vor primi remedii homeopate diferite deoarece particularitățile lor diferă.

Cum este văzută homeopatia la nivelul Europei?

În România, homeopatia nu este văzută cu ochi prea buni, majoritatea medicilor homeopați fiind priviți ca niște impostori care se joacă cu speranțele oamenilor. Studiile arată că în Europa, 1 din 2 bolnavi apelează la acest tip de medicină complementară, indiferent dacă vorbim de boli de sezon, cum fi o simplă răceală sau alergie sau din contră, afecțiuni mai grave.

În Italia, majoritatea clienților care folosesc remedii și tratamente homeopate sunt femeile de o vârstă medie, cu studii universitare și cu un nivel socio-economic ridicat. În Franța, cel mai comun medicament împotriva răcelii de sezon este unul homeopat, iar în Germania, majoritatea bolnavilor apelează la tratamentele homeopate atunci când vine vorba de tratarea alergiilor.

În România, homeopatia începe să urce încet în preferințele bolnavilor, în special a celor care suferă de afecțiuni incurabile și care au epuizat toate variantele de tratament clasice. Este important ca românii să înțeleagă ce este homeopatia, ce înseamnă ea și cum îi poate ajuta să scape de diferite afecțiuni fără să fie necesară urmarea unui tratament clasic care de cele mai multe ori are diverse efecte adverse asupra organismului.

Ce sunt remediile homeopate?

După cum spuneam, remediile homeopate sunt preparate din substanțe de origine minerală, vegetală și animală prin procedee specifice. Aceste remedii sunt prescrise în funcție de caracteristicile fiecărui pacient. Mai exact, medicii homeopați vor dori să știe diverse informații din viața pacientului, cum ar fi reacțiile la diferențele de temperatură, modificări ale apetitului sau a setei, tulburări digestive, tulburări ale somnului, tulburări psihoemoționale, simptomele afecțiunii de care suferă, etc. Tratamentul în cazul homeopatiei este extrem de personalizat. Dacă tratamentele clasice sunt prescrise în funcție de afecțiunea de care suferă bolnavul, în cazul tratamentelor homeopate, remediile sunt prescrise în funcție de caracterul bolnavului. Prin urmare, putem spune că remediile homeopate tratează bolnavul și nu boala în sine. Un exemplu elocvent în acest sens este faptul că doi bolnavi care suferă de aceeași afecțiune vor primi remedii homeopate diferite.

Relația dintre tratamentul alopat și cel homeopat

În România, homeopatia nu este văzută cu ochi prea buni tocmai datorită faptului că se consideră că remediile homeopate le exclud pe cele alopate. Adevărul este că tratamentul homeopat nu exclude tratamentul alopat, mai ales în cazul bolnavilor care suferă de boli cronice precum afecțiunile cardiace, hipertensiune, diabet, etc. pentru că acest lucru ar însemna punerea în pericol a vieții pacientului.

Este important să specificăm faptul că orice afecțiune poate fi abordată atât din punct de vedere homeopat, cât și alopat. De multe ori, medicamentele homeopate administrate la începutul oricărei afecțiuni crește posibilitatea de vindecare și previne îmbolnăvirile ulterioare prin simplul fapt că remediile homeopate au rolul principal de a stimula mecanismele de apărare a organismului. Mai mult decât atât, homeopatia are și câteva avantaje semnificative față de tratamentele alopate, clasice. Primul și cel mai important avantaj este faptul că medicamentele homeopate nu sunt toxice și nu afectează în mod negativ organismul. În schimb, dacă citim prospectele medicamentelor clasice, vom vedea la rubrica de efecte adverse tot felul de consecințe negative pe care ingerarea medicamentelor respective le au asupra organismului nostru. Medicamentele homeopate îmbunătățește starea de sănătate a bolnavului și la nivel mental și emoțional.

S-a demonstrat faptul că medicamentele homeopate au avut rezultate excelente în cazul următoarelor afecțiuni: dureri de cap, infecții respiratorii, afecțiuni digestive, afecțiuni renale, afecțiuni ginecologice, afecțiuni endocrine sau boli de piele.

În urma consultației, medicii homeopați recomandă pacienților un singur remediu homeopat, urmând ca după o lună de la administrarea medicamentelor să fie evaluate rezultatele. În anumite cazuri, administrarea remediilor homeopate pot provoca o agravare a simptomelor afecțiunii de scurtă durată sau pot să apară erupții cutanate sau viroze respiratorii. Medicii homeopați ne asigură că aceste reacții reprezintă de fapt un răspuns pozitiv al organismului la tratamentul homeopatic și aceste reacții adverse dispar de la sine în câteva zile.

Menționam mai sus faptul că remediile homeopatice pot fi folosite în același timp cu medicamentele clasice. Există două situații în care această regulă nu mai este valabilă: în cazul antibioticelor sau a preparatelor cortizonice. Mai exact, pe durata administrării medicamentelor homeopatice se recomandă a se evita folosirea antibioticelor sau a unguentelor cu cortizon pentru că acestea pot diminua sau chiar anula efectul tratamentului homeopatic.

Mituri despre homeopatie

Majoritatea oamenilor din Românie nu își pun speranțele în homeopatie decât în momentul în care nu mai au altă opțiune. În spatele acestei neîncrederi în medicii homeopați și în remediile homeopate stau multe mituri neadevărate. Iată care sunt cele mai comune mituri pe care le auzim despre homeopatie:

  1. Medicamentele homeopatice sunt un placebo

Cel mai răspândit mit legat de remediile homeopate este legat chiar de eficiența sa. Mulți medici alopați susțin că de fapt în cazul homeopatiei este vorba mai mult de efectul placebo și că atunci când persoana bolnavă adoptă o gândire pozitivă și optimistă, ea chiar se vindecă de simptomele pe care le prezintă. Adevărul este undeva la mijloc. Remediile homeopate funcționează mult mai bine atunci când persoana în cauză se gândește că se va vindeca folosind acele medicamente. În fapt, homeopatia este și despre vindecare din punct de vedere psihic și emoțional, iar în acest caz, pozitivismul și optimismul ajută foarte mult.

  1. Medicamentele homeopate înlocuiesc medicamentele alopate

Nimeni nu a spus că dacă suferi de o afecțiune cardiacă și dacă renunți la tratamentul clasic și treci pe unul homeopat, te vei vindeca ca prin minune. Din contră, se recomandă ca în cazul bolilor cronice să nu fie întrerupt sub nicio formă tratamentul alopat, iar medicamentele homeopate să fie folosite în paralel, pentru creșterea calității vieții.

  1. Homeopatia vindevă orice boală

Există bolnavi care își pun toate speranțele în medicamentele și în medicii homeopați, mai ales cei care suferă de diverse afecțiuni în fază terminală. Tratamentul homeopat nu vindecă orice boală, însă atât timp cât organismul mai are putere să lupte împotriva bolii, se vor vedea efecte ale acestui tip de tratament, cel puțin la nivel psihic și emoțional. Când vorbim de afecțiuni extrem de grave, în stadii terminale, medicamentele homeopate nu vor face altceva decât să trateze durerile și să amelioreze suferința psiho-emoțională.

  1. Diluția medicamentelor homeopate nu este importantă

Una din regulile homeopatiei este ca diluția medicamentelor să fie realizată corespunzător. În cazul în care nu se respectă recomandările medicilor homeopați, s-ar putea ca tratamentul să fie în zadar, iar efectele să nu se cunoască. Tipul diluției diferă de la persoană la persoană, în funcție de vitalitatea persoanei și de profunzimea afecțiunii de care aceasta suferă.

În concluzie, homeopatie poate fi o soluție bună pentru orice tip de afecțiune. În plus, homeopatia are marele avantaj (față de medicina clasică) de a nu otrăvi organismul cu diverse substanțe care la rândul lor pot determina apariția altor afecțiuni.